Distanţe, culori, sunete

azi:

*
uneori cuvintele sună alb; ceea ce părea a fi de domeniul semanticii s-a dovedit pură evocare din memorie: nu citim o frază doar pentru că este corectă din punct de vedere gramatical, ci pentru că dorim a şti unde s-a oprit săgeata cuvântului care, izbucnind din mijlocul unei fraze, a poposit la nivelul percepţiilor vizuale spre a ne face să credem că suntem ţinta unui gând;
***
aici: un spaţiu alb, nepermis de alb în acest timp al “ripostelor politice, mediatice sau de altă natură”...dominate de sloganul "bineînţeles că eu hotărăsc, decid, aleg..în numele celor care m-au votat"! comedie sau tragedie? nu, doar viaţa reală, aşa cum este ea; am impresia unui timp pierdut; mai bine visez...
***
a vorbi despre semantică înseamnă a aşeza la baza vorbirii un cuvânt suprem, dominant. în opinia mea: "comunicarea"; consider că acesta este cheia înţelegerii de sine, în încercarea de a înţelege lumea;
*
înţelegerea lumii nu este posibilă fără înţelegerea divinităţii; prin urmare suntem mereu prizonierii propriilor noastre limite gnoseologice: neputinţa cunoaşterii de Dumnezeu este dată de imposibila cunoaştere de sine sau, cel puţin, de nerostirea acestei cunoaşteri în termenii săi de absolut;
*
poate cineva să ne spună că a găsit "cheia" adevărului absolut? nu! asta ar fi sinonim cu a admite faptul că există doar o singură reprezentare a lumii şi că aceea aparţine doar subiectului cunoscător; concret: fiecare îşi creează o "lume proprie" în care se retrage fugind de realitate sau din care evadează atunci când nu acceptă compromisul;
*
din întamplare, o dimineaţă de ianuarie; ce (de)lume!
(azi) 27 ianuarie 2008 a.d. ora 09:47 gânduri coincidente; mi se par fireşti, uneori;
neîntămplător, duminica orbului din Ierihon: "Isuse, fiul lui David, ai milă..." (Luca 18:38); toţi suntem orbi...întâmplător, în cele 364 sau 365 de zile ale fiecărui an !
*
credinţa: uşa deschisă fiului lui David;
*
mă simt bine când scriu, adesea însă mi-e teamă de cel care citeşte; până unde va merge îndoiala/neîncrederea mea în spaţiul lăsat liber metaforei? cred că ideile sunt policrome; altfel nu mi-aş putea explica polisemantismul. a(micron)

*
fiecare om este un univers; a se face deosebirea între universul fizic şi cel spiritual;
***
Erasmus: divulgăm "pseudo-logica sofiştilor gâlcevitori"...care se sfădesc cu îndârjire dar care de multe ori pierd din vedere logica însăşi;
*
(eu) imi imaginez o călăttorie prin viaţă, la capătul ei...un indicator pe care scrie: "aici sfârşete primul Univers, cel fizic...dincolo de acesta începe cel de-al doilea Univers: TU ÎNSUŢI"; este greu să stabilim relaţia dintre cele două universuri atunci când separăm corpul de suflet. cele două universuri se află unul în celălalt, simbiotic legate prin taina cunoaşterii de sine;
***
azi, cumpăna dintre zi şi noapte...( ianuarie ), oare de ce mă apasă atât de greu gerul iernii;
a(punct)
*
meritul meu este că încerc să acced spre mine însămi, privind spre lume. deseori.

istoria unui om nestiutor

Stiti cine era Socrate?
Pe langa faptul ca era grec, antic si filosof...era un individ care nu stia nimic. Mai putin un lucru: isi dadea totusi seama ca, de fapt, habar n-are de ceva anume. De aceea spunea tot timpul: "stiu ca nu stiu nimic"
Ce-i drept, ceva-ceva tot mai stia el, dar nu era de loc sigur daca nu se insela...