Distanţe, culori, sunete

azi:

*
uneori cuvintele sună alb; ceea ce părea a fi de domeniul semanticii s-a dovedit pură evocare din memorie: nu citim o frază doar pentru că este corectă din punct de vedere gramatical, ci pentru că dorim a şti unde s-a oprit săgeata cuvântului care, izbucnind din mijlocul unei fraze, a poposit la nivelul percepţiilor vizuale spre a ne face să credem că suntem ţinta unui gând;
***
aici: un spaţiu alb, nepermis de alb în acest timp al “ripostelor politice, mediatice sau de altă natură”...dominate de sloganul "bineînţeles că eu hotărăsc, decid, aleg..în numele celor care m-au votat"! comedie sau tragedie? nu, doar viaţa reală, aşa cum este ea; am impresia unui timp pierdut; mai bine visez...
***
a vorbi despre semantică înseamnă a aşeza la baza vorbirii un cuvânt suprem, dominant. în opinia mea: "comunicarea"; consider că acesta este cheia înţelegerii de sine, în încercarea de a înţelege lumea;
*
înţelegerea lumii nu este posibilă fără înţelegerea divinităţii; prin urmare suntem mereu prizonierii propriilor noastre limite gnoseologice: neputinţa cunoaşterii de Dumnezeu este dată de imposibila cunoaştere de sine sau, cel puţin, de nerostirea acestei cunoaşteri în termenii săi de absolut;
*
poate cineva să ne spună că a găsit "cheia" adevărului absolut? nu! asta ar fi sinonim cu a admite faptul că există doar o singură reprezentare a lumii şi că aceea aparţine doar subiectului cunoscător; concret: fiecare îşi creează o "lume proprie" în care se retrage fugind de realitate sau din care evadează atunci când nu acceptă compromisul;
*
din întamplare, o dimineaţă de ianuarie; ce (de)lume!
(azi) 27 ianuarie 2008 a.d. ora 09:47 gânduri coincidente; mi se par fireşti, uneori;
neîntămplător, duminica orbului din Ierihon: "Isuse, fiul lui David, ai milă..." (Luca 18:38); toţi suntem orbi...întâmplător, în cele 364 sau 365 de zile ale fiecărui an !
*
credinţa: uşa deschisă fiului lui David;
*
mă simt bine când scriu, adesea însă mi-e teamă de cel care citeşte; până unde va merge îndoiala/neîncrederea mea în spaţiul lăsat liber metaforei? cred că ideile sunt policrome; altfel nu mi-aş putea explica polisemantismul. a(micron)

*
fiecare om este un univers; a se face deosebirea între universul fizic şi cel spiritual;
***
Erasmus: divulgăm "pseudo-logica sofiştilor gâlcevitori"...care se sfădesc cu îndârjire dar care de multe ori pierd din vedere logica însăşi;
*
(eu) imi imaginez o călăttorie prin viaţă, la capătul ei...un indicator pe care scrie: "aici sfârşete primul Univers, cel fizic...dincolo de acesta începe cel de-al doilea Univers: TU ÎNSUŢI"; este greu să stabilim relaţia dintre cele două universuri atunci când separăm corpul de suflet. cele două universuri se află unul în celălalt, simbiotic legate prin taina cunoaşterii de sine;
***
azi, cumpăna dintre zi şi noapte...( ianuarie ), oare de ce mă apasă atât de greu gerul iernii;
a(punct)
*
meritul meu este că încerc să acced spre mine însămi, privind spre lume. deseori.